Unele aspecte privind hartuirea morala a salariatilor

Exista cadru legal prin care hartuirea morala a salariatilor si abuzul de functie sa fie combatut?

Potrivit art. 5 din Codul muncii in cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii. Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala, este interzisa.

Dispozitiile aceluiasi articol definesc discriminarea directa actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevazute mai sus, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii. Discriminare indirecta reprezinta actele si faptele intemeiate in mod aparent pe alte criterii decat cele mentionate dar care produc efectele unei discriminari directe.

Aceste prevederi au la baza dispozitiile generale din Constitutie [art. 16 alin. (1) si art. 41 alin. (4)] si sintetizeaza prevederile altor acte normative interne (O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata si Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati, republicata) precum si o serie de norme internationale, adaptandu-le specificului relatiilor sociale de munca.

Potrivit art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 constituie hartuire si se sanctioneaza contraventional orice comportament pe criteriu de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuala, apartenenta la o categorie defavorizata, varsta, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv. Acest articol priveste si hartuirea morala a salariatilor care se confrunta cu un comportament de respingere si marginalizare, discriminatoriu, in raport cu ceilalti salariati, comportament care atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz, in conditiile legii. Aceste forme de raspundere nu se exclud.

Precizam insa ca asigurarea egalitatii de tratament nu inseamna neaparat uniformitate, neluarea in considerare a particularitatilor, a cerintelor specifice in relatiile de munca. Acestea trebuie sa se bazeze insa pe principiul bunei-credinte, asa cum dispune art. 8 din Codul muncii. Incalcarea principiului invocat reprezinta abuz de drept.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii este autoritatea de stat in domeniul discriminarii, autonoma, cu personalitate juridica, aflata sub control parlamentar si totodata garant al respectarii si aplicarii principiului nediscriminarii, in conformitate cu legislatia interna in vigoare si cu documentele internationale la care Romania este parte.

Potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000 persoana care se considera discriminata poate sesiza Consiliul (cu respectarea confidentialitatii), in termen de un an de la data savarsirii faptei sau de la data la care putea sa ia cunostinta de savarsirea ei, avand dreptul sa solicite inlaturarea consecintelor faptelor discriminatorii si restabilirea situatiei anterioare discriminarii. In speta, salariatul are obligatia de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminari directe sau indirecte, iar angajatorului ii revine sarcina de a dovedi ca faptele nu constituie discriminare. Se poate invoca orice mijloc de proba, inclusiv inregistrari audio si video sau date statistice. Consiliul solutioneaza sesizarea prin hotarare care se comunica partilor in termen de 15 zile de la adoptare si produce efecte de la data comunicarii. Hotararea poate fi atacata la instanta de contencios administrativ, potrivit legii; daca aceasta nu se intampla in 15 zile, va constitui titlu executoriu.

Amenda contraventionala in cazul hartuirii, inclusiv morale este, potrivit art. 26 din ordonanta, de la 400 lei la 4.000 lei, daca discriminarea vizeaza o persoana fizica, respectiv cu amenda de la 600 lei la 8.000 lei, daca discriminarea vizeaza un grup de persoane sau o comunitate. La cererea agentilor constatatori, reprezentantii legali ai autoritatilor si institutiilor publice si ai agentilor economici supusi controlului, precum si persoanele fizice au obligatia, in conditiile legii:
a) sa puna la dispozitie orice act care ar putea ajuta la clarificarea obiectivului controlului;
b) sa dea informatii si explicatii verbale si in scris, dupa caz, in legatura cu problemele care formeaza obiectul controlului;
c) sa elibereze copiile documentelor solicitate;
d) sa asigure sprijinul si conditiile necesare bunei desfasurari a controlului si sa-si dea concursul pentru clarificarea constatarilor.

In baza art. 27 din O.G. nr. 137/2000 persoana care se considera discriminata poate formula, in fata instantei de judecata, o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru si nu este conditionata de sesizarea Consiliului. Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data savarsirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunostinta de savarsirea ei. Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii. Persoana interesata are obligatia de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminari directe sau indirecte, iar persoanei impotriva careia s-a formulat sesizarea ii revine sarcina de a dovedi ca faptele nu constituie discriminare. In fata instantei se poate invoca orice mijloc de proba, inclusiv inregistrari audio si video sau date statistice.

La cerere, instanta poate dispune retragerea sau suspendarea de catre autoritatile emitente a autorizatiei de functionare a persoanelor juridice care, printr-o actiune discriminatorie, cauzeaza un prejudiciu semnificativ sau care, desi cauzeaza un prejudiciu redus, incalca in mod repetat prevederile ordonantei. Hotararea pronuntata de instanta de judecata se comunica Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.

Mentionam ca in conformitate cu art. 5 din Legea nr. 108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, republicata, si inspectoratele teritoriale de munca controleaza aplicarea prevederilor legale referitoare la relatiile de munca, inspectorii de munca fiind obligati, in temeiul art. 18 din legea mentionata sa pastreze confidentialitatea oricarei reclamatii si sa nu dezvaluie conducatorului persoanei juridice si persoanei fizice sau reprezentantului acestora faptul ca inspectia a fost efectuata ca urmare a unei reclamatii.

In temeiul art. 19 alin. (1) lit. h) din aceeasi lege inspectorii de munca au dreptul sa dispuna masuri atunci cand angajatorii nu isi indeplinesc obligatiile legale. Aceste masuri se pot lua si atunci cand se constata cazuri de hartuire morala.
Conform art. 21 din Legea nr. 108/1999 refuzul unui angajator, persoana fizica sau juridica, de a aduce la indeplinire masurile obligatorii dispuse de inspectorul de munca, la termenele stabilite de acesta, in limitele si cu respectarea prevederilor art. 6 si art. 19 din lege, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3000 lei la 10000 lei.

Cu privire la hartuirea morala la locul de munca precizam ca are in vedere un comportament irational, repetat, fata de un angajat sau grup de angajati, constituind un risc pentru sanatate si securitate. Hartuirea morala la locul de munca poate sa implice o exercitare gresita a unei functii sau abuz de functie, fata de care persoanele vizate pot intampina dificultati in a se apara. Hartuirea morala poate implica atat agresiuni verbale si fizice, cat si actiuni cat si actiuni mai subtile, precum discreditarea activitatii unui coleg de munca sau izolarea sociala a acestuia. Pentru victimele hartuirii morale consecintele pot fi semnificative. Simptomele fizice, mentale si psihosomatice sunt bine cunoscute, de exemplu: stres, depresie, scadere a stimei de sine, sentimente de autoculpabilizare, fobii, tulburari de somn, afectiuni digestive si musculoscheletice. Aceste simptome sunt similare cu cele de stres posttraumatic, care apar dupa diferite experiente traumatizante, precum calamitati sau agresiuni. Simptomele hartuirii morale se pot mentine mai multi ani dupa producerea incidentului. Alte consecinte pot fi izolarea sociala, probleme familiale si economice cauzate de absentele de la locul de munca sau de pierderea locului de munca. In ceea ce priveste intreprinderea, costurile legate de hartuirea morala se pot concretiza in cresterea absenteismului si a fluctuatiei de personal, scaderea eficientei si a productivitatii atat pentru victimele hartuirii morale cat si pentru ceilalti colegi, din cauza climatului psihosocial negativ de la locul de munca. Costurile datorate despagubirilor legale pot fi, de asemenea, ridicate.

(A se vedea pentru detalii: A. Ticlea, Codul muncii adnotat – comentarii, acte normative, jurisprudenta, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007, p. 25 – 30; C. Gilca, Hartuirea morala la locul de munca, in “Revista romana de dreptul muncii” nr. 2/2005, p. 101-106)

Este bine sa faci ceea ce faci?

Atunci cand vorbim de management personal, fiecare dintre noi se gandeste la o mai buna organizare a noastra. Vreau sa merg, insa, mai departe de Time management si prioritizare, si as dori sa discut despre substanta managementului personal, cumva despre ceea ce defineste autenticitatea unui om, corelata cu performanta lui.

Acest articol este mai mult un demers intelectual si practic in acelasi timp, in sensul ca, pot fi picioare care te conduc pe un drum, capul insa, tu trebuie sa fii, pentru a auzi, a simti si a vedea.

Cine sunt eu?

Suntem de obicei experti in a ne da cu parerea despre ceilalti si despre ceea ce fac ceilalti. Ne place sa criticam mult si mai putin sa apreciem meritele celorlalti. Cand vine vorba de noi, tendinta este de a ne evalua nerealist. Sunt intradevar persoane care se autoevalueaza foarte dur, acestea mergand mai degraba pe o panta a lipsei de incredere in fortele proprii.

Revenind insa, care sunt punctele tale tari si care sunt punctele tale slabe? Chiar daca pare usor, multi dintre noi prefera sa se minta singuri, raportandu-se prea mult la valorile sociale, la parerile celor din jur. Astfel, oamenii ajung sa creada ca sunt buni organizatori, chiar daca n-au excelat niciodata in acest domeniu, sau se cred experti in cate un domeniu si lista poate continua.

Din nefericire, oamenii care cred acest lucru, nu au nici o vina. Presiunea sociala este atat de mare si apare, astfel, urmatoarea confuzie intre:

Cum sunt eu ?< >Cum as vrea sa fiu?

Totusi, pana la urma, care este problema in a-ti urmari obiectivele, si in a-ti proiecta imaginea a ceea ce vrei sa fii? Chiar consider ca este un lucru excelent sa stii exact ceea ce vrei sa fii.

GRESEALA apare insa, in urmatorul punct: atunci cand oamenii vor sa fie intr-un anumit fel care nu-i definesc.

Apar astfel, cazuri de oameni, care, dupa un an, doi sau 10 ani, fac anumite lucruri. Daca-i intrebi acum, iti vor spune ca fac exact ce si-au dorit. Dupa 10 ani, insa, acesti oameni ajung des la concluzia: Locul meu nu este aici, nu vreau sa fac acest lucru toata viata, m-am saturat, eu nu asta mi-am dorit, etc.

Probabil, fiecare dintre noi cunoaste asemenea persoane, si sunt foarte multi oameni care ajung in situatia aceasta.

Ca un corolar, retineti, nu-i nici o problema sa tinzi sa fii intr-un anumit fel, sa fii privit intr-un anumit fel, sa ai un anumit job sau sa ai un anumit comportament social.

Intrebarea magica pe care tu trebuie sa ti-o pui, este urmatoarea: Chiar imi doresc acest lucru cu adevarat?

Ne place sa credem ca ne-ar placea sa facem un anumit lucru. Discrepanta apare atunci cand acest lucru nu ne reprezinta. De exemplu, ar putea sa-ti placa ideea de a fi seful unei echipe. Iti doresti acest lucru, insa, acest lucru este cel care te reprezinta? Aici apare diferenta intre ceea ce ti-ar placea ca idee si ceea ce ti-ar placea cu adevarat, diferenta care, pe cat este de fina, pe atat este de importanta. Fiind cinstit cu tine, coborand din lumea ideilor in lumea realitatii , castigi foarte mult: scapi de stress, scapi de bataie de cap, economisesti timp (chiar ani de zile), etc.!

Bun… si urmatoarea intrebare din partea ta ar putea fi: De unde stiu ce mi se potriveste? Fara prea multe discutii raspunsul ar fi ca ti se potriveste ceea ce te defineste cu adevarat. Ai putea intreba, insa, de unde stiu ce ma defineste cu adevarat?

Frumoasa intrebare. Am si raspunsuri frumoase la aceasta intrebare. Daca gasesti raspunsul acestei intrebari, atunci vei putea face rapid o conexiune intre: Ceea ce-mi doresc ma defineste.

Scurt ghid in a afla ce te defineste

Raspunzand la urmatoarele intrebari vei afla cu adevarat ce te defineste. Ce-l defineste pe un om, nu-l defineste pe celalalt, astfel ca, raspunsurile trebuie sa fie personale, unice si sincere in acelasi timp.

1. Cand ai avut ultima realizare? Ce abilitate de-a ta te-a ajutat sa ai acea realizare?
2. Ce faci intotdeauna cu o placere deosebita?
3. Ce-ti doreai sa faci atunci cand erai mic?
4. Care sunt acele lucruri pe care le faci mai usor decat ceilalti oameni?
5. Ce autor iti place si de ce? Ce simti atunci cand il citesti si ce ganduri iti vin in minte?
6. Daca ai avea o bagheta magica si ai putea saschimbi lumea, ce ai schimba la ea, astfel incat sa ti se potriveasca?
7. Cu ce anume nu sunt de acord ceilalti la tine, de cele mai multe ori?
8. Iti place sa lucrezi singur sau sa lucrezi alaturi de cineva?
9. Daca faci o comparatie intre activitatile pe care le faceai acum doi ani si cele pe care le faci acum, care ar fi diferenta? Cand ti-a placut mai mult si de ce anume crezi acest lucru?
10. Preferi sa lucrezi direct cu oamenii, sau preferi mediul online, sau poate lucrul cu documente si strategii, etc.? Care dintre aceste trei lucruri le faci mai bine?
11. In dezvoltarea ta, iti place sa inveti de la ceilalti sau iti place sa inveti singur?
12. Iti este usor sa vorbesti cu oamenii?

Lista de intrebari poate continua. In principiu, trebuie sa dai raspunsuri sincere, urmand ca apoi sa ajungi la anumite trasaturi, abilitati, comportamente si talente.

Raspunde la intrebarile de mai sus. Este important sa le pui pe hartie, va fi un prim pas. O sa ajungi la concluzia ca te definesc talentele tale, iar raspunsurile de mai sus te vor ajuta sa gasesti repere in identificarea talentelor tale.

Mai jos ai exemple de talente pe care le poti avea: Lista poate fi completata cu inca alte sute de talente.

Amplificator: Vezi potentialul in ceilalti si stii cum sa-l amplifici.
Comunicare: Iti place sa explici, sa descrii.
Cuceritor: Doresti cu orice pret sa cistigi oamenii de partea ta.
Empatie: Poti simti cu usurinta starile emotive ale celor din jur.
Focalizare: Incotro ma indrept? Ai o abilitate deosebita de a-ti stabili obiectivele.
Importanta: Vrei sa fii „recunoscut”, sa fii auzit.
Inovatie: Esti fascinat de idei si concepte (noul , provocatorul, ineditul).
Intelect: Iti place sa ai o activitate mentala constanta.
Implinire: Nevoie constanta de obtinere a succesului.
Leadership: Vrei sa preiei controlul pentru ca simti ca vei avea rezultate.
Mediator: Cauti intotdeauna sa ajungi la un consens.
Ordine: Totul in jurul tau trebuie sa fie disciplinat si organizat.
Organizare: Care este cea mai buna cale de a rezolva lucrurile? – incepi organizarea.
Perfectionist: Excelenta, si nu media, este unitatea ta de masura.
Pozitivism: Vezi partea plina a paharului.
Responsabilitate: Scuzele nu sunt de ajuns cand nu ai reusit un lucru.
Siguranta de sine: Increderea pe care o ai in fortele proprii.
Solutionare: Iti plac solutiile.
Spirit de echipa: Vrei sa-i faci pe oameni sa faca parte dintr-un grup.
Strateg: Cauti cea mai buna cale de a merge mai departe. Ai viziune.

Atentie! Tendinta de a-ti revendica foarte multe talente este mare. Incearca sa le alegi pe acelea care ti se potrivesc cel mai mult. Alege maxim 3-5 talente in care tu excelezi si te definesc cu adevarat. Aceste talente pe care tu le vei identifica, vor reprezenta ceea ce te defineste pe tine. Confirma talentele alese de tine, cu raspunsurile date mai sus?

Esti pe drumul cel bun. Acest lucru te va ajuta. Sunt convins insa, ca macar putin te va pune pe ganduri. Reintorcand-ne la problema de mai sus, anume, la ce ar trebui sa fac pentru a ma defini, raspunsul este simplu: Trebuie sa-ti folosesti talentele in ceea ce faci. In ce masura talentele tale se regasesc in ceea ce faci acum?
- Daca raspunsul tau este „in mica masura”, probabil nu esti pe drumul cel bun si tu simti acest lucru.
- Daca raspunsul tau este „in oarecare masura”, atunci probabil din nou simti ca lipseste ceva.
- Daca raspunsul tau este „in foarte mare masura” probabil este o activitate care intradevar iti place, care te defineste si care te reprezinta.

Gestionarea serviciilor publice – Concesionarea

1.Generalitati privind gestionarea serviciilor publice

Ideea concesionarii unui bun public a fost prezenta inca din dreptul roman, insa fundamentele institutiei concesionarii pentru bunurile private se regasesc abia in Evul Mediu. Dupa caderea Imperiului Roman, se incetateneste obiceiul de a transforma folosinta pamantului in ceva perpetuu, bazat pe un contract si in schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea si folosinta, iar proprietarul originar putea pastra proprietatea bunului concesionat. Asupra acestor pamanturi guvernau concomitent doua drepturi perpetue ,si anume, dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, si dreptul concesionarului, care avea domeniul util.

Cu timpul, dreptul concesionarului capata forta, pe cand cel al seniorului devine tot mai simbolic, incepand sa fie uitat. Asa se explica de ce concesionarul apare, din punct de vedere al istoriei, treptat, ca singurul proprietar legitim, iar redeventa pe care trebuia sa o plateasca seniorului este o sarcina apasatoare si cei care primeau redeventa incep sa fie priviti ca niste paraziti sociali. In Evul Mediu, concesionarea bunurilor domeniului public era sursa de venituri pentru monarhi, mijloc al luptei politice si modalitate de rasplatire a loialitatii.

Concesionarea s-a extins astazi, nu se mai concesioneaza doar pamanturi, ci si alte bunuri, inclusiv servicii, care apartin fie statului, fie unitatilor administrativ-teritoriale ori institutiilor publice.

Serviciile publice ocupa un rol important in viata unei comunitati, de aceea se urmareste o cat mai buna administrare si valorificare a acestora.

Exista mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de catre o persoana publica ( stat, comunitati locale, institutii), fie de catre o persoana privata ( fizica sau juridica). Persoana publica poate gestiona un serviciu public fie in regie proprie, fie printr-o institutie specializata, iar persoanele private pot gestiona un serviciu public in mai multe moduri :in baza unui contract admnistrativ, in baza unui contract de locatie, prin delegare data de autoritatea administratiei publice locale, prin concesionare. Trebuie facuta distinctia intre arendarea serviciilor publice, recunoscuta in legislatia altor state, dar interzisa in Romania.

Autoritatile publice au dreptul de a incredinta gestiunea serviciilor publice intuitu personae, indifferent daca agentul este public sau privat. Desigur , nominalizarea prestatorului de servicii se face potrivit unei proceduri, de exemplu licitatia. Transparenta acestei proceduri este un aspect necesar in ceea ce priveste incredintarea spre gestionare a unui serviciu public, intrucat publicitatea aduce in concurenta mai multi agenti economici candidati , urmand sa fie ales cel mai bun candidat.

Literatura de specialitate a retinut asadar mai multe modalitati de gestiune a serviciilor publice, cum ar fi asocierea in participatie (art.251 din Codul Comercial ),regia proprie ( este gestionat direct de catre autoritatea publica care l-a infiintat), franciza, locatie de gestiune, gestiune delegata unilateral.

Ne intereseaza in mod deosebit concesionarea, intrucat este cea mai uzuala modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizata actualmente in tara noastra.

2. Sediul materiei concesiunii

Reglementarea concesiunii este o chestiune pe care autoritatile publice au privit-o cu mare seriozitate, datorita importantei institutiei si datorita consecintelor pe care le are aceasta operatiune juridica in viata comunitatilor locale.

Doctrina romaneasca , in special de dupa 1866 , manifesta rezerve in ceea ce priveste aceasta institutie, lucru reflectat in faptul ca lipsesc reglementari in materie atat in Codul Civil, in Codul Comercial.

In perioada interbelica, sediul principal al materiei concesionarii l-a constituit Legea pentru organizarea si administrarea pe baze comerciale a intreprinderilor si avutiilor publice, precum si Legea contabilitatii publice. Potrivit primului act normativ,articolul 1, toate intreprinderile , institutiile, exploatarile si asezamintele publice (sau serviciile din care sunt compuse) care nu au atributii exclusiv administrative, precum si toate bunurile si drepturile care fac parte din domeniul public sau privat al statului , unitaatilor administrative-teritoriale sau din domeniul oricaror altor institutii de utilitate publica, aflate sub controlul acestora, se vor organiza in una din urmatoarele forme : arendare sau inchiriere; concesiune; regie publica sau regie mixta; regie comerciala; regie cooperativa; o combinatie intre aceste sisteme.

Conform aceleiasi legi, durata concesiunii pentru bunurile domeniului public nu putea fi mai mare de 30 de ani, iar pentru bunurile apartinand domeniului privat al statului, unitatilor administrativ-teritoriale sau institutiilor aflate sub controlul acestora, durata concesiunii era de 50 de ani ( art.25, lit.c).

In prezent, exista o serie de dispozitii legale privitoare la concesionarea bunurilor sau a serviciilor publice, in Constitutie, dar si intr-o serie de legi, cele mai multe anterioare legii fundamentale, cum ar fi Legea nr. 15 din 1990, privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, Legea nr.35 / 1991 privind regimul investitiilor straine , la care se adauga o serie de hotarari ale Guvernului, dintre care retinem H.G. nr.1228 / 1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionarii, inchirierii si locatiei de gestiune. Importante dispozitii cu privire la concesiune sunt cuprinse in Legea petrolului nr.134 / 1995, care devine un fel de drept comun in materie de concesionare a bunurilor proprietate publica, desi legea in speta se refera la terenurile proprietate publica care contin resurse petroliere.

In prezent, Legea nr. 219 / 1998 reglementeaza regimul jurudic al concesionarii, alaturi de Regulamentul privind organizarea licitatiilor pentru achizitii publice de bunuri si servicii ( Monitorul Oficial nr.459 / 30.11.1998).

3. Definirea concesiunii

Institutia concesiunii este complexa are multiple implicatii, atat in plan politico-statal, cat si social.

Natura sa juridica nu este usor de conturat, fiind definita drept o ocupare temporara a domeniului public, deci este o operatiune de instrainare, caracterizata prin faptul ca era revocabila , rascumparabila si nu era perpetua.

Pierre Delvolve defineste concesiunea ca fiind “ o conventie prin care o persoana publica insarcineaza cu prestarea unui serviciu public o intreprindere privata care asigura finantarea lucrarilor, exploatarea lor si care este remunerata din redeventele percepute de la usageri.”

Gilles Lebreton considera concesiunea serviciului public un act administrative prin acre o persoana publica, numita concedent incredinteaza unei persoana privata, numita concesionar , gestiunea serviciului public pe riscul sau , recunoscandu-i dreptul de a percepe redeventa de la beneficiarii serviciului.

In doctrina romaneasca actuala , Antonie Iorgovan arata ca prin contractul de concesiune , o parte – cedentul – transmite altei parti – concesionarul – spre administrare rentabila , pe un termen determinat, in schimbul unei redevente, o activitate economica, un serviciu public, o subunitate productiva sau un teren proprietate de stat.

Concesionarea serviciilor publice reprezinta un mod prin care administratia armonizeaza interesul general al comunitatii locale cu interesul particular al operatorului serviciului public, persoana privata, in speta.

Legea 219/1998 a concesiunii contureaza conceptual de concesiune stipuland ca operatiunea de concesionare se face in baza unui contract prin care o persoana, numita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, in schimbul unei redevente.

4.Subiectele contractului de concesiune

Conform art. 5(1) au calitatea de concedent, in numele statului, judetului, orasului sau comunei:

a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile proprietatea publica sau privata a statului ori pentru activitatile si serviciile publice de interes national;

b) consiliile judetene, consiliile locale sau institutiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publica ori privata a judetului, orasului sau comunei ori pentru activitatile si serviciile publice de interes local.

Alineatul (2) prevede ca poate avea calitatea de concesionar orice persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, romana ori straina.

5.Procedura concesionarii

Concedentul va efectua , la initierea concesionarii , un studiu de oportunitate, care va cuprinde :

a) descrierea bunului, a activitatii sau a serviciului public care urmeaza sa fie concesionat;

b) motivele de ordin economic, financiar, social si de mediu, care justifica acordarea concesiunii;

c) investitiile necesare pentru modernizare sau extindere;

d) nivelul minim al redeventei;

e) modalitatea de acordare a concesiunii avuta in vedere; daca se recurge la procedura licitatiei publice deschise cu preselectie sau la procedura de negociere directa, trebuie motivata aceasta optiune;

f) durata estimata a concesiunii;

g) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare.

Concesionarea unor servicii publice se aproba pe baza caietului de sarcini al concesiunii, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, orasenesc sau comunal, dupa caz. Conform art. 10 – concesionarea unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public se realizeaza prin licitatie publica deschisa, deschisa cu preselectie sau prin negociere directa.

Licitatia publica deschisa se organizeaza de catre concedent. acesta are obligatia sa publice in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, intr-un cotidian de circulatie nationala si intr-unul de circulatie locala anuntului licitatiei publice deschise, care va contine obligatoriu:

a) denumirea si sediul concedentului;

b) obiectul si durata concesiunii;

c) locul unde poate fi studiata documentatia ceruta in vederea participarii la licitatie, prevazuta la articolul 12( 1 );

d) data si locul de primire a ofertelor;

f) durata in care ofertantii raman angajati prin termenii ofertelor lor;

g) data, ora si locul de deschidere a ofertelor.

In cadrul procedurii concesionarii prin licitatie publica deschisa cu preselectie. concedentul are obligatia sa elaboreze un anunt de primire de candidaturi,publicat in aceleasi conditii ca si in cazul licitatiei publice deschise, in care va mentiona:

a) obiectul concesionarii;

b) obiectivele pe care si le propune concedentul;

c) actele doveditoare privind calitatile si capacitatile solicitate canditatilor;

d) termenul de primire a canditaturilor;

e) criteriile de selectie a candidatilor.

Candidaturile sunt inaintate, in plicuri sigilate, comisiei de evaluare, instituita conform art. 16 din legea nr. 219/1998.

Comisia de evaluare analizeaza documentele prezentate si intocmeste lista candidatilor admisi la prezentarea unei oferte, tinand seama de criteriile de selectie precizate in anuntul de primire de candidaturi. Concedentul informeaza, in termen de 5 zile calendaristice, candidatii respinsi despre neacceptarea candidaturii lor. La solicitarea in scris a candidatilor respinsi, in termen de 10 zile calendaristice de la primirea comunicarii de respingere a candidaturilor, concedentul le va transmite o copie de pe procesul – verbal intocmit in urma activitatii de evaluare a candidaturilor.

Concedentul informeaza candidatii ale caror candidaturi au fost selectate despre perioada si locul unde acestia pot studia dosarul de prezentare a concesionarii.

Incepand cu data stabilita potrivit criteriilor formulate,candidatii dispun de un termen, care nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice si nu poate depasi 60 de zile calendaristice, pentru a-si prezenta ofertele.

Dupa depunerea ofertelor, procedura licitatiei publice deschise cu preselectie se desfasoara conform prevederilor art. 15 si ale art. 17 – 21 din lege.

Procedura de negociere directa este aplicabila in cazul in care licitatia publica nu a condus la desemnarea unui castigator. In urma procedurii de negociere directa, concedentul atribuie concesiunea persoanei fizice sau persoanei fizice sau persoanei juridie de drept privat, romane ori straine, pe care o alege.

Concedentul are obligatia sa publice in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea IV-a ,intr-un cotidian de circulatie nationala si intr-unul de circulatie locala intentia de a recurge la procedura de negociere directa.

Anuntul, publicat conform prevederilor alin. (1) din lege,trebuie sa precizeze:

a) denumirea si sediul concedentului;

b) obiectul concesiunii;

c) modalitatea prin care concedentul organizeaza desfasurarea negocierilor.

6. Contractul de concesiune

Contractul de concesiune se incheie intre autoritatea cedenta si particularul pe care l-a ales in mod liber, cu respectarea prevederilor legii, in termen de 30 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, daca prin caietul de sarcini nu s-a stabilit altfel. Nerespectarea termenului prevazut la alin. (1) poate atrage plata de daune-interese de catre partea in culpa. (Art. 28)

Refuzul ofertantului declarat castigator de a incheia contractul de concesiune atrage dupa sine pierderea garantiei depuse pentru participare, si daca este cazul, plata de daune-interese.

Contractul de concesiune cuprinde doua parti distincte :

- conventia incheiata intre parti ;

- caietul de sarcini.

Contractul de concesiune va cuprinde clauze obligatorii, prevazute in partea regulamentara, prevazute in caietul de sarcini si partea contractuala ce cuprinde clauze convenite de partile contractante, in completarea celor din caietul de sarcini si fara a contraveni obiectivelor concesiunii prevazute in caietul de sarcini.

In toate cazurile contractul de concesiune va mentiona interdictia pentru concesionar de a subconcesiona, in tot sau in parte, unei alte persoane obiectul concesiunii.

Contractul de concesiune va cuprinde si clauze contractuale referitoare la impartirea responsabilitatilor de mediu intre concedent si concesionar.

La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat sa restituie, in deplina proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat, inclusiv investitiile realizate.

In contractul de concesiune trebuie precizate, in mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar in derularea concesiunii, respectiv:

a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit si libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune.

b) bunurile de preluare care, la expirarea contractului de concesiune, pot redeveni concedentului, in masura in care acesta din urma isi manifesta intentia de a prelua bunurile respective in schimbul platii unei compensatii egale cu valoarea contabila actualizata, conform dispozitiilor caietului de sarcini.

c) bunurile proprii care, la expirarea contractului de concesiune, raman in proprietatea concesionarului. In contractul de concesiune se va mentiona repartitia acestor bunuri la incetarea, din orice cauza, a concesiunii.

Se pune problema legii sub puterea careia va fi incheiata concesiunea, daca concesionarul este persoana fizica sau juridica straina. Art. 30 – (1) prevede : “ Contractul de concesiune va fi incheiat in conformitate cu legea romana, indiferent de nationalitatea sau de cetatenia concesionarului, pentru o durata care nu va putea depasi 49 de ani, incepand de la data semnarii lui. Durata concesiunii se stabileste in functie de perioada de amortizare a investitiilor ce urmeaza sa fie realizate de catre concesionar.” Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala, prin simplul acord de vointa al partilor.

Pentru solutionarea eventualelor litigii, partile pot stipula in contract clauza compromisorie.

Concedentul poate modifica unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz.

7. Drepturile si obligatiile partilor contractului de concesiune

A. Drepturile si obligatiile concedentului

Stabilirea,urmarirea si incasarea pretului tabilit; prin pret se realizeaza venitul garantat al colectivitatii locale, astfel incat el constituie element de fond al contractului de concesiune, asupra caruia nu se comporta negociere. Distingem intre pretul concesiunii si redeventa, ultima constituind un venit suplimentar pentru autoritatile administratiei publice.

Concedentul are obligatia de a plati concesionarului o indemnizatie in cazurile in care intervine o situatie de forta majora si concesionarul trebuie repus in situatia anterioara incheierii contractului.

Dreptul concedentului de a controla modul cum concesionarul isi indeplineste obligatiile contractuale este constituit sub forma unei clause contractuale si decurge nu din calitatea concedentului de parte contractuala, asa cum s-a discutat in jurisprudenta , cat din cea de protector al interesului general, de gestionar al bunurilor si serviciilor colectivitatii locale.

Concedentul poate modifica unilateral clauzele contractuale ori de cate ori este periclitat inteesul general; concedentul poate modifica unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz. In cazul in care modificarea unilaterala a contractului ii aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul sa primeasca in mod prompt o despagubire adecvata si eficienta. In caz de dezacord intre concedent si concesionar cu privire la suma despagubirii, aceasta va fi stabilita de catre instanta judecatoreasca competenta. Acest dezacord nu poate, in nici un caz, sa permita concesionarului sa se sustraga obligatiilor sale contractuale.

De asemenea , concedentul are obligatia sa-l dezdauneze pe concesionar in cazul in care volumul cheltuielilor efectuate depaseste volumul veniturilor realizate, desi legea stabileste ca , prin natura ei, concesiunea presupune un risc asumat, concesionarul actionand pe riscul si pe raspunderea sa.

Drepturile si obligatiile concesionarului

Sunt identificate doua categorii de drepturi ale concesionarului, si anume, drepturi aferente gestionarii serviciului si drepturi de natura pecuniara.

In prima categorie intra dreptul concesionarului de a exploata un ansamblu de mijloace materiale si juridice, care-i sunt necesare exploatarii serviciului. Este vorba de bunuri ale domeniului public sau privat care-I sunt repartizate, sau de privilegii exorbiante de drept comun : concesionarul beneficiaza cel mai adesea de un monopol de drept, pe care regulile comunitare il repun acum in discutie, administratia angajandu-se sa nu trateze cu un alt concurrent si chiar sa nu favorizeze indirect concurenta.

In cea de-a doua categorie de drepturi , cele pecuniare retinem cateva aspecte esentiale.

Relatiile contractuale dintre concedent si concesionar se bazeaza pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalitati intre avantajele care ii sunt acordate concesionarului si sarcinile care ii sunt impuse. Comun tuturor contractelor administrative, acest principiu joaca un rol esential in cazul concesiunii deoarece durata contractului este foarte mare. In consecinta, concesionarul nu va fi obligat sa suporte cresterea sarcinilor legate de executia obligatiilor sale, in cazul in care aceasta crestere rezulta in urma:

a) unei actiuni sau unei masuri dispuse de o autoritate publica;

b) unui caz de forta majora sau unui caz fortuit.

Concesionarul dispune, in principiu,de un monopol in exploatarea serviciului public concesionat. Concedentul nu poate concesiona acelasi serviciu public la doi concedenti.

Concesionarul are dreptul de a incasa tarife de la utilizatorii serviciului public pe care il gestioneaza, tarife care sunt controlate de catre concedent. Tendinta actuala a concedentilor este in sensul diminuarii acestui control al tarifelor, in scopul de a spori sentimental de responsabilitate a gestiunii in randul concesionarilor.

Obligatiile concesionarului se circumscriu asigurarii functionarii serviciului public, cu respectarea regulilor din contractul de concesiune si din caietul de sarcini.Concesionarul trebuie sa asigure continuitatea serviciului, numai forta majora putand exonera pe concesionar. Obligatia de continuitate priveste si pe salariatii operatorului serviciului public, acestia sunt supusi dreptului comun al muncii, cu exceptia dreptului la greva, cand se supun acelorasi limitari ca si agentii publici, dupa regulile stabilite de legiuitor.

Concesionarul va respecta egalitatea beneficiarilor in fata serviciului , chiar daca acesta este acum prestat sub gestiune comerciala. Egalitatea are in vedere calitatea prestatiei pentru niveluri tarifare egale.

Acesta are obligatia de a se adapta modicarilor de regim juridic impuse de catre cedent. Cedentul poate face aceste modificari de regim juridic in scopul adaptarii serviciilor publice la noile aspecte care privesc interesul general.

Chiar daca administratia nu mai gestioneaza direct serviciul public concesionat, responsabilitatea acesteia fata utilizatori si fata de opinia publica nu se stinge. De aceea, ea exercita controale stricte, atat tehnice , cat si financiare, asupra gestiunii serviciilor publice, iar concesionarul trebuie sa se supuna.

Concesionarul are obligatia de a executa personal serviciul public, neavand dreptul sa subconcesioneze, in tot sau in parte, serviciul public in cauza.

Exploatarea bunurilor sau serviciilor concesionate trebuie realizata in conditii de eficienta, pentru a le fi conservata , eventual sporita valoarea. Daca prin exploatare concesionarul produce din culpa sa ,prejudicii, el are obligatia de a despagubi administratia publica.

Prin caietul de sarcini concesionarul isi asuma obligatia de a efectua un volum de investitii, propune un program de retehnologizare etc.

In afara acestor obligatii, mai sunt stipulate si norme referitoare la protectia mediului, la incadrarea si concedierea personalului prestator, la paza bunurilor pe care le gestioneaza etc.

8. Incetarea contractului de concesiune

La incheierea contractului de concesiune partile vor conveni asupra cazurilor de incetare a contractului. In contract partile vor putea inscrie clauze specifice referitoare la rezilierea unilaterala sau rascumparare. Art. 35 prevede ca incetarea contractului de concesiune poate avea loc in urmatoarele situatii:

a) la expirarea duratei stabilite in contractul de concesiune;

b) in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina concedentului;

c) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin rezilierea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri in sarcina concesionarului;

d) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent, prin rezilierea unilaterala de catre concesionar, cu plata de despagubiri in sarcina concedentului;

e) la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri.

BIBLIOGRAFIE :

1..Legea nr. 219 / 1998, Publicata in Monitorul Oficial nr. 459 din 30 noiembrie 1998

2. A.P Parlagi, M.Costea, I.Plumb, R. Dobrescu – Serviciile publice, Editura Economica, 1996.

3. Tribuna Economica, nr. 15 / 2002

Dizolvarea societatii comerciale

Dizolvarea societatilor comerciale se produce de cele mai multe ori datorita dorintei asociatilor care fie au fixat un termen pentru existenta societatii, fie hotarasc ulterior in acest sens intelegand sa puna capat intrepriderii reprezentate de acea societate comerciala ori poate sa o fuzioneze sau divizeze.

In unele cazuri, totusi, dizolvarea nu este urmare a vointei asociatilor, ci urmare a unui eveniment exterior acesteia, sau chiar a neglijentei asociatilor, situatii in acre legea dispune dizolvarea societatii.

1.  Lichidarea ca urmare a declararii nulitatii societatii

Societatea comerciala poate fi declarata nula conform motivelor prevazute de art. 56 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.

a) lipseste actul constitutiv sau nu a fost incheiat in forma autentica, in situatiile prevazute de lege;

b) toti fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societatii;

c) obiectul de activitate al societatii este ilicit sau contrar ordinii publice;

d) lipseste incheierea judecatorului delegat de inmatriculare a societatii;

e) lipseste autorizarea legala administrativa de constituire a societatii;

f) actul constitutiv nu prevede denumirea societatii, obiectul sau de activitate, aporturile asociatilor sau capitalul social subscris;

g) s-au incalcat dispozitiile legale privind capitalul social minim, subscris si varsat;

h) nu s-a respectat numarul minim de asociati, prevazut de lege.

Desi nu este expres prevazut de lege se considera ca este vorba de o nulitate de ordine publica, deci o nulitate absoluta, orice persoana interesata putand sa o invoce in fata instantelor, inclusiv Oficiul Registrului Comertului.

Procedural, instanta, daca considera cererea de anulare intemeiata va dispune prin aceeasi hotarare dizolvarea societatii si va numi lichidatorul. Dupa ce se vor realiza de catre lichidator operatiunile necesare (plata obligatiilor societatii, impartirea catre asociati a activului eventual ramas, etc) societatea va fi radiata.

2.  Imposibilitatea realizarii obiectului societatii (art. 227 alin. 1 lit. b Legea 31/1990)

Din punct de vedere practic este unul dintre cele mai obscure dispozitii privind dizolvarea societatii. Trecand peste disputa asupra intelesului concret al imposibilitatii realizarii obiectului societatii legea nu spune nimic despre cine are dreptul sa constate aceasta imposibilitate, cand si in ce conditii. Doctrina (Stanciu D. Carpenaru, Catalin Predoiu, Sorin David, Gheorghe Piperea, Societatile comerciale, AllBeck, Bucuresti, 2001, p. 494) sustin teoria precum ca ar trebui ca asociatii insisi sa constate imposibilitatea realizarii obiectului de activitate. Practica fiind redusa sub acest aspect ne multumim sa semnalam doar situatia de dizolvare.

3. Falimentul societatii. Falimentul societatilor comerciale este reglementat special de legea 85/2006. Conditiile declararii falimentului si procedura respectiva este suficient de complexa pentru a merita in sine o carte.Este de retinut aici ca procedura falimentului se declanseaza in situatiile de insolventa (imposibilitatea societatii de a-si onora obligatiile). Procedura se declanseaza la cererea creditorilor dar si a debitorului. In cazul in care societatee este declarata in faliment procedura va conduce la lichidarea si radierea societatii comerciale.

4. Daca se constata ca, in urma unor pierderi, stabilite prin situatiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societatii, determinat ca diferenta intre totalul activelor si totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai putin de jumatate din valoarea capitalului social subscris, si societatea nu procedeaza la convocarea adunarii generale a asociatilor pentru a decide daca societatea va fi dizolvata sau va reduce capitalul social corespunzator pierderii. Acest motiv de dizolvare sanctiune este aplicabil doar pentru societatile pe actiuni si societati cu raspundere limitata. Orice persoana interesata are dreptul sa se adreseze instantei pentru a cere dizolvarea (poate fi si Oficiul registrului Comertului). Totusi legea nu prevede cum se va realiza din punct de vedere procedural aplicarea acestei sanctiuni. (art.228 alin.1 Lit.a)

5.Daca, in cazul societatilor comerciale pe actiuni, numarul de asociati scade sub 2 pe o perioada mai mare de 9 luni, iar aceasta situatie nu este rezolvata pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Orice persoana interesata (inclusiv Oficiul Registrului Comertului poate sesiza instanta din oficiu. Legea nu prevede cum se aplica aceasta dizolvare sanctiune din punct de vedere procedural. (art.228 alin.1 lit.b)

6. Societatile in nume colectiv sau cu raspundere limitata se dizolva prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociati, cand, datorita acestor cauze, numarul asociatilor s-a redus la unul singur . (art 229 din legea nr.31/1990). Asociatul ramas in societate are posibilitatea de a continua societatea sub forma societatii comerciale cu raspundere limitata cu asociat unic. Legea tace in ceea ce priveste conditiile concrete privind aplicarea acestei sanctiuni (cine constata dizolvarea si conform carei proceduri?).

7.   Dizolvarea sanctiune prevazuta de art. 237 din legea nr.31/1990.

Sub acest titlu sunt incluse mai multe situatii de dizolvare sanctiune care tin de neindeplinirea unor sarcini legale pe parcursul functionarii societatii sau impedimente care fac practice imposibila functionarea societatii. Acestea sunt cazuri ”clasice” de dizolvare a societatii si singurele pentru care Legea nr.31/1990 ofera reglementarea unei proceduri privind aplicare a sanctiunii dizolvarii.

Din acest motiv poate fi primita opinia ca acolo unde legea tace in privinta unor alte situatii de dizplvare sanctiune procedura de dizolvare si lichidare a societatii prevazute de art 237 poate fi aplicata.