BILETUL LA ORDIN-avantaje

Avantajul principal al biletului la ordin rezidă în faptul că, la scadenţă, biletul la ordin devine titlu excecutoriu.
Biletul la ordin este definit ca fiind acel înscris comercial (titlu de credit) prin care o persoană numită emitent sau subscriitor (debitorul) îşi asumă obligaţia personală şi necondiţionată să plătească pentru respectivul înscris unei alte persoane numite beneficiar (creditor) o anumită sumă de bani, la o dată fixă numită scadenţă şi într-un loc bine determinat.
Legea nr. 58/1934, aşa cum a fost modificată, prevede menţiunile esenţiale pe care trebuie să le cuprindă un bilet la ordin, şi anume:
• denumirea de bilet la ordin;
• data emisiunii;
• scadenţa;
• menţionarea obligaţiei personale şi necondiţionate de a plăti suma de bani;
• numele beneficiarului;
• semnătura subscriitorului sau a emitentului;
• locul de plată.
Spre deosebire de cambie, în biletul la ordin nu figurează numele trasului, deoarece trăgătorul şi trasul se identifică cu persoana emitentului. Tot spre deosebire de cambie, care este creată la iniţiativa creditorului, biletul la ordin este creat la iniţiativa debitorului. Biletul la ordin poate fi transmis prin gir şi poate fi garantat prin aval.
Dar cel mai important lucru este acela că, spre deosebire de ordinul de plată, efectuarea plăţii prin bilet la ordin are un mare avantaj şi anume că, la scadenţă, biletul la ordin devine titlu excecutoriu. Din punct de vedere practic, aceasta înseamnă că dacă debitorul nu şi-a achitat datoria, creditorul poate să treacă la executarea silită a acestuia, eliminându-se faza îndelungată a judecăţii şi obţinerii unei hotărâri definitive care să fie ulterior investită cu formula executorie.

Singura cale de atac împotriva executării biletului la ordin, opoziţia la executare, poate fi intentată potrivit art.62 din Legea nr. 58/ 1934 asupra acestuia în termen de 5 zile de la data primirii somaţiei de executare de către debitor, iar nu de la data comunicării actului de procedură, cum este prevăzut în general.
Cu privire la emiterea biletelor la ordin fără acoperire în cont, se constată că, în cazul în care biletul la ordin nu este emis în condiţiile prevăzute în art. 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934, sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi privitoare la gir, scadenţa, plata, acţiunea sau executarea cambială, regres în caz de neplată şi protest, fapta neconstituind infracţiune, ci se situează în domeniul dreptului civil.

În cazul în care, însă, prin emiterea biletului la ordin fără acoperire creditorul este indus în eroare, în scopul obţinerii unui folos material injust şi dacă s-a cauzat acestuia o pagubă, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii, prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin decizia nr. 338 din 13 decembrie 2004 că „Emiterea unui bilet la ordin pentru a cărui valorificare la data scadenţei nu există acoperirea necesară nu constituie infracţiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale.
Când beneficiarul este indus sau menţinut în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentarea ca fiind adevărat faptul mincinos că există acoperire în cont pentru încasare, în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen“.

Raspunderea pentru faptele de concurenta neloiala

Cadrul legal in materie, respectiv, Legea privind combaterea concurentei neloiale, nr 11/1991, reglementeaza in mod expres faptele de concurenta neloiala care pot atrage retinerea urmatoarelor forme de raspundere: raspundere contraventionala, raspundere penala, raspundere civila

Raspunderea contraventionala care este antrenata in cazul incalcarii prevederilor art. 4. din Legea nr. 11/1991. Sanctiunea contraventionala consta in amenda stabilita in cuantum fix ce se aplica de catre departamentul de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice ce a preluat atributiile Oficiului de Concurenta, (Directia Ajutor de stat. Practici neloiale. Preturi reglementate) fie din oficiu, fie la sesizarea/plangerea unui partii vatamate ce justifica astfel interesul legitim, fie la a sesizarea Camerelor de Comert si Industrie.
Sanctiunea poate fi aplicata si persoanelor juridice. Termenul de prescriptie aplicabil in aceasta materie este termenul general de 3 ani.
Extras din Legea nr.11/1991
ART. 4
Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu sint savirsite in astfel de conditii incit sa fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni:
a) incalcarea de catre persoanele fizice a interdictiilor prevazute la art.
36 din Legea 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si asociatati comerciale;
b) oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui conerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;
c) dezvaluirea de catre salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea acestuia, catre un concurent;
d) incheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea uner prestatii in mod avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor cumparatori, cu care comerciantul ar urma sa incheie contracte asemanatoare;
e)incheierea de contracte prin care cumparatorul ar urma sa primeasca un premiu, care depinde exclusiv de o tragere la sorti sau de hazard;
f) comunicarea sau raspindirea in public de catre un comerciant de afirmatii asupra intreprinderii sale sau activitatii acesteia, menite sa induca in eroare si sa-i creeze o situatie de favoare in dauna unor concurenti;
g) comunicarea sau raspindirea, de catre un comerciant, de afirmatii mincinoase asupra unui concurent sau marfurilor sale, afirmatii de natura sa dauneze bunul mers al intreprinderii.
Comunicarea facuta confidential este socotita un act de concurenta neloiala numai cind autorul comunicarii stia ca faptele nu corespund adevarului;
h) oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau nemijlocit – de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca prin purtare neloiala sa poata afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa, ori pentru a obtine alt folos pentru sine ori pentru alta persoana in dauna unui concurent;
i) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legaturilor stabilite cu aceasta clientela in cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant;
j) concedierea unor salariati ai unui comerciant, in scopul infiintarii unei societati concurente care sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui comerciant in scopul dezorganizarii activitatii sale.
Contraventiile de la lit. a) se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la
20.000 lei, cele de la lit. b)-e) cu amenda de la 10.000 lei la 40.000 lei, iar cele de la lit. f)-j) cu amenda de la 20.000 lei la 60.000 lei.
Sanctiunea poate fi aplicata si persoanelor juridice.
Contraventiile se constata, la sesizarea partii vatamate, de catre salariati anume imputerniciti de camerele de comert si industrie teritoriale sau de Inspectia comerciala de stat. Agentii constatatori aplica o data cu constatarea contraventiei si o amenda.
Contraventiilor prevazute la alin. 1 li se aplica dispozitiile Legii nr.32/ 1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.

Raspunderea penala in cazul savarsirii infractiunilor prevazute si sanctionate de art. 5 din Legea nr. 11/1991. Actiunea penala se pune in miscare la plângerea partii vatamate ori la sesizarea Camerelor de Comert si Industrie Teritoriale sau a altei organizatii profesionale ori la sesizarea persoanelor imputernicite de Directia Ajutor de stat. Practici neloiale. Preturi Reglementate din cadrul Ministerului Finantelor Publice.
Extras din Legea nr.11/1991
ART. 5
Constituie infractiune de concurenta neloiala si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la doi ani sau cu amenda de la 20.000 lei la 100.000 lei:
a) intrebuintarea unei firme, unei embleme, unor desemnari speciale sau a unor ambalaje de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b) producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea in vinzare sau vinzarea unor marfuri purtind mentiuni false privind brevetele de inventii, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau comerciantului, in scopul de a induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.
Pentru mentiuni false asupra originii marfurilor se inteleg orice indicatii de natura a face sa se creada ca marfurile au fost produse intr-o anumita localitate, intru-un anumit teritoriu sau intr-un anumit stat.
Nu se socoteste mentiune falsa asupra originii marfurilor denumirea unui produs al carui nume a devenit generic si indica in comert numai natura lui, afara de cazul cind denumirea este insotita de o mentiune care ar putea face sa se creada ca are acea origine.

Raspunderea civila. Actiunea civila prin care reclamantul solicita instantei competente sa il oblige pe parat – autorul/autorii faptei de concurenta neloiala – sa inceteze, sa inlature actul de concurenta neloiala, sa restituie documentele insusite in mod ilicit de la detinatorul legitim si sa plateasca daca este cazul daune pentru prejudiciile cauzate, este desemnata in literatura de specialitate ca actiune in concurenta neloiala. Dreptul la actiune in concurenta neloiala consacrat de lege se prescrie în termen de un an de la data la care pagubitul a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca dauna si pe cel care a cauzat-o, dar nu mai tîrziu de 3 ani de la data savîrsirii faptei
Instanta competenta material sa solutioneze aceasta actiune este Tribunalul iar competenta teritoriala este determinata de locului savârsirii faptei sau de sediul paratului sau inculpatului; in lipsa unui sediu fiind competent tribunalul domiciliului paratului sau inculpatului. In ceea ce priveste natura acestei forme de raspundere, precizam ca opinia majoritara este in sensul considerarii acesteia ca avand natura delictuala de tip special.De cele mai multe ori aceste actiuni sunt insotite de ordonanta presedintiala, prin care se solicita instantelor ca pana la solutionarea actiunii principaler sa dipusa incetarea practicii comerciale neloiale.O alta masura speciala ce poate fi aplicata de catre instanta de judecata este aceea a obligarii autorului faptei la publicarea hotararii resp[ective de sanctionare in presa pe cheltuiala sa.
In practica cele mai dese cazuri de concurenta neloiala constau in folosirea fara drept a unei firme, inventii, marci, indicatii geografice unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.

Principalele modificari ale Codului fiscal, aduse prin OUG nr. 200/2008

Prin Ordonanta de urgenta nr. 200/2008, Guvernul a adus o serie de modificari asupra Codului fiscal, care vizeaza, in principal, deduceri fiscale pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, scutiri ale impozitului pe dividendele reinvestite si pe veniturile sub forma de dobanzi si aplicarea unei cote reduse de TVA, pentru livrarea de locuinte.

Deduceri pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare

OUG nr. 200/2008 prevede ca, de la 1 ianuarie 2009, la calculul profitului impozabil, pentru activitatile de cercetare-dezvoltare se acorda anumite stimulente fiscale.

Acestea vizeaza deducerea suplimentara la calculul profitului impozabil in proportie de 20% a cheltuielilor eligibile pentru aceste activitati, care se va calcula trimestrial sau anual, si aplicarea metodei de amortizare accelerata si in cazul aparaturii si echipamentelor destinate activitatilor de cercetare-dezvoltare.

Stimulentele fiscale se vor acorda in conditiile elaborarii de catre Ministerul Educatiei, cu avizul Ministerului Economiei si Finantelor, a unei scheme de ajutor de stat avand ca obiectiv cercetarea-dezvoltarea si inovarea in conditiile indeplinirii dispozitiilor prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 137/2007, si de Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata comuna in aplicarea art. 87 si 88 din Tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare).

Veniturile sub forma de dobanzi, neimpozabile

O alta prevedere a OUG nr. 200/2008 se refera la veniturile sub forma de dobanzi pentru depozitele la termen si/sau instrumentele de economisire realizate incepand cu data de 1 ianuarie 2009 inclusiv, care devin venituri neimpozabile.

Aceasta masura se va aplica si persoanelor fizice rezidente in alte state decat cele ale Uniunii Europene.

Cota redusa de TVA, pentru livrarile de locuinte

Potrivit noilor reglementari din Codul Fiscal, introduse prin OUG nr. 200/2008,  asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuintelor, inclusiv a terenului pe care sunt construite, se aplica o cota redusa de TVA,  de 5%. Terenul pe care este construita locuinta include si amprenta la sol a locuintei.

Cota de TVA redusa la 5% se va aplica de la 15 decembrie 2008.

OUG nr. 200/2008 include in categoria locuinta livrata ca parte a politicii sociale:
- Livrarea de cladiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept camine de batrani si de pensionari;
- Livrarea de cladiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii si centre de recuperare si reabilitare pentru minori cu handicap;
- Livrarea de cladiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, catre primarii in vederea atribuirii de catre acestea cu chirie subventionata unor persoane sau familii, a caror situatie economica nu le permite accesul la o locuinta in proprietate sau inchirierea unei locuinte in conditiile pietei.
- Livrarea de locuinte care au o suprafata utila de maximum 120 m², exclusiv anexele gospodaresti, a caror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depaseste suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, achizitionate de orice persoana necasatorita sau familie. Cota redusa se aplica numai in cazul locuintelor care in momentul vanzarii pot fi locuite ca atare si daca terenul pe care este construita locuinta nu depaseste suprafata de 250 m², inclusiv amprenta la sol a locuintei, in cazul caselor de locuit individuale. In cazul imobilelor care au mai mult de doua locuinte, cota indiviza a terenului aferent fiecarei locuinte nu poate depasi suprafata de 250 m², inclusiv amprenta la sol aferenta fiecarei locuinte.

Orice persoana necasatorita sau familie va putea achizitiona o singura locuinta cu cota redusa de 5%, respectiv:
- in cazul persoanelor necasatorite, sa nu fi detinut si sa nu detina nicio locuinta in proprietate pe care au achizitionat-o cu cota de 5%;
- in cazul familiilor, sotul sau sotia sa nu fi detinut si sa nu detina, fiecare sau impreuna, nicio locuinta in proprietate pe care a/au achizitionat-o cu cota de 5%.

Scutire de impozit pe dividendele reinvestite, din 2009

Potrivit OUG nr. 200/2008, dividendele reinvestite incepand cu 2009, in scopul pastrarii si cresterii de noi locuri de munca pentru dezvoltarea activitatii persoanelor juridice romane distribuitoare de dividende, conform obiectului de activitate al acestora inscris la Oficiul National al Registrului Comertului, sunt scutite de la plata impozitului pe dividende.

De asemenea, vor fi scutite de la plata impozitului si dividendele investite in capitalul social al altei persoane juridice romane.

Aplicarea acestor reglementari se va aproba prin ordin al ministrului economiei si finantelor si al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Dividendele reinvestite incepand cu 2009 vor fi scutite de impozit

Dividendele reinvestite incepand cu 2009 vor fi scutite de la plata impozitului pe dividende, conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 200/2008.

Prin Ordonanta de urgenta nr. 200/2008, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 815, de joi, Guvernul a modificat si completat Codul fiscal.

Actul normativ prevede, printre altele, ca “dividendele reinvestite incepand cu 2009, in scopul pastrarii si cresterii de noi locuri de munca pentru dezvoltarea activitatii persoanelor juridice romane distribuitoare de dividende, conform obiectului de activitate al acestora inscris la Oficiul National al Registrului Comertului, sunt scutite de la plata impozitului pe dividende.”

De asemenea, vor fi scutite de la plata impozitului pe dividende si dividendele investite in capitalul social al altei persoane juridice romane.

Procedura de aplicare a acestor prevederi se va aproba prin ordin al ministrului economiei si finantelor si al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

OUG nr. 200/2008 pentru modificarea si completarea Codului fiscal va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2009, cu exceptia anumitor prevederi, aplicabile de la 15 decembrie 2008.

avocat Alice Strecheanu › Tools — WordPress

avocat Alice Strecheanu › Tools — WordPress.

Gestionarea serviciilor publice – Concesionarea

1.Generalitati privind gestionarea serviciilor publice

Ideea concesionarii unui bun public a fost prezenta inca din dreptul roman, insa fundamentele institutiei concesionarii pentru bunurile private se regasesc abia in Evul Mediu. Dupa caderea Imperiului Roman, se incetateneste obiceiul de a transforma folosinta pamantului in ceva perpetuu, bazat pe un contract si in schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea si folosinta, iar proprietarul originar putea pastra proprietatea bunului concesionat. Asupra acestor pamanturi guvernau concomitent doua drepturi perpetue ,si anume, dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, si dreptul concesionarului, care avea domeniul util.

Cu timpul, dreptul concesionarului capata forta, pe cand cel al seniorului devine tot mai simbolic, incepand sa fie uitat. Asa se explica de ce concesionarul apare, din punct de vedere al istoriei, treptat, ca singurul proprietar legitim, iar redeventa pe care trebuia sa o plateasca seniorului este o sarcina apasatoare si cei care primeau redeventa incep sa fie priviti ca niste paraziti sociali. In Evul Mediu, concesionarea bunurilor domeniului public era sursa de venituri pentru monarhi, mijloc al luptei politice si modalitate de rasplatire a loialitatii.

Concesionarea s-a extins astazi, nu se mai concesioneaza doar pamanturi, ci si alte bunuri, inclusiv servicii, care apartin fie statului, fie unitatilor administrativ-teritoriale ori institutiilor publice.

Serviciile publice ocupa un rol important in viata unei comunitati, de aceea se urmareste o cat mai buna administrare si valorificare a acestora.

Exista mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de catre o persoana publica ( stat, comunitati locale, institutii), fie de catre o persoana privata ( fizica sau juridica). Persoana publica poate gestiona un serviciu public fie in regie proprie, fie printr-o institutie specializata, iar persoanele private pot gestiona un serviciu public in mai multe moduri :in baza unui contract admnistrativ, in baza unui contract de locatie, prin delegare data de autoritatea administratiei publice locale, prin concesionare. Trebuie facuta distinctia intre arendarea serviciilor publice, recunoscuta in legislatia altor state, dar interzisa in Romania.

Autoritatile publice au dreptul de a incredinta gestiunea serviciilor publice intuitu personae, indifferent daca agentul este public sau privat. Desigur , nominalizarea prestatorului de servicii se face potrivit unei proceduri, de exemplu licitatia. Transparenta acestei proceduri este un aspect necesar in ceea ce priveste incredintarea spre gestionare a unui serviciu public, intrucat publicitatea aduce in concurenta mai multi agenti economici candidati , urmand sa fie ales cel mai bun candidat.

Literatura de specialitate a retinut asadar mai multe modalitati de gestiune a serviciilor publice, cum ar fi asocierea in participatie (art.251 din Codul Comercial ),regia proprie ( este gestionat direct de catre autoritatea publica care l-a infiintat), franciza, locatie de gestiune, gestiune delegata unilateral.

Ne intereseaza in mod deosebit concesionarea, intrucat este cea mai uzuala modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizata actualmente in tara noastra.

2. Sediul materiei concesiunii

Reglementarea concesiunii este o chestiune pe care autoritatile publice au privit-o cu mare seriozitate, datorita importantei institutiei si datorita consecintelor pe care le are aceasta operatiune juridica in viata comunitatilor locale.

Doctrina romaneasca , in special de dupa 1866 , manifesta rezerve in ceea ce priveste aceasta institutie, lucru reflectat in faptul ca lipsesc reglementari in materie atat in Codul Civil, in Codul Comercial.

In perioada interbelica, sediul principal al materiei concesionarii l-a constituit Legea pentru organizarea si administrarea pe baze comerciale a intreprinderilor si avutiilor publice, precum si Legea contabilitatii publice. Potrivit primului act normativ,articolul 1, toate intreprinderile , institutiile, exploatarile si asezamintele publice (sau serviciile din care sunt compuse) care nu au atributii exclusiv administrative, precum si toate bunurile si drepturile care fac parte din domeniul public sau privat al statului , unitaatilor administrative-teritoriale sau din domeniul oricaror altor institutii de utilitate publica, aflate sub controlul acestora, se vor organiza in una din urmatoarele forme : arendare sau inchiriere; concesiune; regie publica sau regie mixta; regie comerciala; regie cooperativa; o combinatie intre aceste sisteme.

Conform aceleiasi legi, durata concesiunii pentru bunurile domeniului public nu putea fi mai mare de 30 de ani, iar pentru bunurile apartinand domeniului privat al statului, unitatilor administrativ-teritoriale sau institutiilor aflate sub controlul acestora, durata concesiunii era de 50 de ani ( art.25, lit.c).

In prezent, exista o serie de dispozitii legale privitoare la concesionarea bunurilor sau a serviciilor publice, in Constitutie, dar si intr-o serie de legi, cele mai multe anterioare legii fundamentale, cum ar fi Legea nr. 15 din 1990, privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, Legea nr.35 / 1991 privind regimul investitiilor straine , la care se adauga o serie de hotarari ale Guvernului, dintre care retinem H.G. nr.1228 / 1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionarii, inchirierii si locatiei de gestiune. Importante dispozitii cu privire la concesiune sunt cuprinse in Legea petrolului nr.134 / 1995, care devine un fel de drept comun in materie de concesionare a bunurilor proprietate publica, desi legea in speta se refera la terenurile proprietate publica care contin resurse petroliere.

In prezent, Legea nr. 219 / 1998 reglementeaza regimul jurudic al concesionarii, alaturi de Regulamentul privind organizarea licitatiilor pentru achizitii publice de bunuri si servicii ( Monitorul Oficial nr.459 / 30.11.1998).

3. Definirea concesiunii

Institutia concesiunii este complexa are multiple implicatii, atat in plan politico-statal, cat si social.

Natura sa juridica nu este usor de conturat, fiind definita drept o ocupare temporara a domeniului public, deci este o operatiune de instrainare, caracterizata prin faptul ca era revocabila , rascumparabila si nu era perpetua.

Pierre Delvolve defineste concesiunea ca fiind “ o conventie prin care o persoana publica insarcineaza cu prestarea unui serviciu public o intreprindere privata care asigura finantarea lucrarilor, exploatarea lor si care este remunerata din redeventele percepute de la usageri.”

Gilles Lebreton considera concesiunea serviciului public un act administrative prin acre o persoana publica, numita concedent incredinteaza unei persoana privata, numita concesionar , gestiunea serviciului public pe riscul sau , recunoscandu-i dreptul de a percepe redeventa de la beneficiarii serviciului.

In doctrina romaneasca actuala , Antonie Iorgovan arata ca prin contractul de concesiune , o parte – cedentul – transmite altei parti – concesionarul – spre administrare rentabila , pe un termen determinat, in schimbul unei redevente, o activitate economica, un serviciu public, o subunitate productiva sau un teren proprietate de stat.

Concesionarea serviciilor publice reprezinta un mod prin care administratia armonizeaza interesul general al comunitatii locale cu interesul particular al operatorului serviciului public, persoana privata, in speta.

Legea 219/1998 a concesiunii contureaza conceptual de concesiune stipuland ca operatiunea de concesionare se face in baza unui contract prin care o persoana, numita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, in schimbul unei redevente.

4.Subiectele contractului de concesiune

Conform art. 5(1) au calitatea de concedent, in numele statului, judetului, orasului sau comunei:

a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile proprietatea publica sau privata a statului ori pentru activitatile si serviciile publice de interes national;

b) consiliile judetene, consiliile locale sau institutiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publica ori privata a judetului, orasului sau comunei ori pentru activitatile si serviciile publice de interes local.

Alineatul (2) prevede ca poate avea calitatea de concesionar orice persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, romana ori straina.

5.Procedura concesionarii

Concedentul va efectua , la initierea concesionarii , un studiu de oportunitate, care va cuprinde :

a) descrierea bunului, a activitatii sau a serviciului public care urmeaza sa fie concesionat;

b) motivele de ordin economic, financiar, social si de mediu, care justifica acordarea concesiunii;

c) investitiile necesare pentru modernizare sau extindere;

d) nivelul minim al redeventei;

e) modalitatea de acordare a concesiunii avuta in vedere; daca se recurge la procedura licitatiei publice deschise cu preselectie sau la procedura de negociere directa, trebuie motivata aceasta optiune;

f) durata estimata a concesiunii;

g) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare.

Concesionarea unor servicii publice se aproba pe baza caietului de sarcini al concesiunii, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, orasenesc sau comunal, dupa caz. Conform art. 10 – concesionarea unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public se realizeaza prin licitatie publica deschisa, deschisa cu preselectie sau prin negociere directa.

Licitatia publica deschisa se organizeaza de catre concedent. acesta are obligatia sa publice in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, intr-un cotidian de circulatie nationala si intr-unul de circulatie locala anuntului licitatiei publice deschise, care va contine obligatoriu:

a) denumirea si sediul concedentului;

b) obiectul si durata concesiunii;

c) locul unde poate fi studiata documentatia ceruta in vederea participarii la licitatie, prevazuta la articolul 12( 1 );

d) data si locul de primire a ofertelor;

f) durata in care ofertantii raman angajati prin termenii ofertelor lor;

g) data, ora si locul de deschidere a ofertelor.

In cadrul procedurii concesionarii prin licitatie publica deschisa cu preselectie. concedentul are obligatia sa elaboreze un anunt de primire de candidaturi,publicat in aceleasi conditii ca si in cazul licitatiei publice deschise, in care va mentiona:

a) obiectul concesionarii;

b) obiectivele pe care si le propune concedentul;

c) actele doveditoare privind calitatile si capacitatile solicitate canditatilor;

d) termenul de primire a canditaturilor;

e) criteriile de selectie a candidatilor.

Candidaturile sunt inaintate, in plicuri sigilate, comisiei de evaluare, instituita conform art. 16 din legea nr. 219/1998.

Comisia de evaluare analizeaza documentele prezentate si intocmeste lista candidatilor admisi la prezentarea unei oferte, tinand seama de criteriile de selectie precizate in anuntul de primire de candidaturi. Concedentul informeaza, in termen de 5 zile calendaristice, candidatii respinsi despre neacceptarea candidaturii lor. La solicitarea in scris a candidatilor respinsi, in termen de 10 zile calendaristice de la primirea comunicarii de respingere a candidaturilor, concedentul le va transmite o copie de pe procesul – verbal intocmit in urma activitatii de evaluare a candidaturilor.

Concedentul informeaza candidatii ale caror candidaturi au fost selectate despre perioada si locul unde acestia pot studia dosarul de prezentare a concesionarii.

Incepand cu data stabilita potrivit criteriilor formulate,candidatii dispun de un termen, care nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice si nu poate depasi 60 de zile calendaristice, pentru a-si prezenta ofertele.

Dupa depunerea ofertelor, procedura licitatiei publice deschise cu preselectie se desfasoara conform prevederilor art. 15 si ale art. 17 – 21 din lege.

Procedura de negociere directa este aplicabila in cazul in care licitatia publica nu a condus la desemnarea unui castigator. In urma procedurii de negociere directa, concedentul atribuie concesiunea persoanei fizice sau persoanei fizice sau persoanei juridie de drept privat, romane ori straine, pe care o alege.

Concedentul are obligatia sa publice in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea IV-a ,intr-un cotidian de circulatie nationala si intr-unul de circulatie locala intentia de a recurge la procedura de negociere directa.

Anuntul, publicat conform prevederilor alin. (1) din lege,trebuie sa precizeze:

a) denumirea si sediul concedentului;

b) obiectul concesiunii;

c) modalitatea prin care concedentul organizeaza desfasurarea negocierilor.

6. Contractul de concesiune

Contractul de concesiune se incheie intre autoritatea cedenta si particularul pe care l-a ales in mod liber, cu respectarea prevederilor legii, in termen de 30 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, daca prin caietul de sarcini nu s-a stabilit altfel. Nerespectarea termenului prevazut la alin. (1) poate atrage plata de daune-interese de catre partea in culpa. (Art. 28)

Refuzul ofertantului declarat castigator de a incheia contractul de concesiune atrage dupa sine pierderea garantiei depuse pentru participare, si daca este cazul, plata de daune-interese.

Contractul de concesiune cuprinde doua parti distincte :

- conventia incheiata intre parti ;

- caietul de sarcini.

Contractul de concesiune va cuprinde clauze obligatorii, prevazute in partea regulamentara, prevazute in caietul de sarcini si partea contractuala ce cuprinde clauze convenite de partile contractante, in completarea celor din caietul de sarcini si fara a contraveni obiectivelor concesiunii prevazute in caietul de sarcini.

In toate cazurile contractul de concesiune va mentiona interdictia pentru concesionar de a subconcesiona, in tot sau in parte, unei alte persoane obiectul concesiunii.

Contractul de concesiune va cuprinde si clauze contractuale referitoare la impartirea responsabilitatilor de mediu intre concedent si concesionar.

La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat sa restituie, in deplina proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat, inclusiv investitiile realizate.

In contractul de concesiune trebuie precizate, in mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar in derularea concesiunii, respectiv:

a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit si libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune.

b) bunurile de preluare care, la expirarea contractului de concesiune, pot redeveni concedentului, in masura in care acesta din urma isi manifesta intentia de a prelua bunurile respective in schimbul platii unei compensatii egale cu valoarea contabila actualizata, conform dispozitiilor caietului de sarcini.

c) bunurile proprii care, la expirarea contractului de concesiune, raman in proprietatea concesionarului. In contractul de concesiune se va mentiona repartitia acestor bunuri la incetarea, din orice cauza, a concesiunii.

Se pune problema legii sub puterea careia va fi incheiata concesiunea, daca concesionarul este persoana fizica sau juridica straina. Art. 30 – (1) prevede : “ Contractul de concesiune va fi incheiat in conformitate cu legea romana, indiferent de nationalitatea sau de cetatenia concesionarului, pentru o durata care nu va putea depasi 49 de ani, incepand de la data semnarii lui. Durata concesiunii se stabileste in functie de perioada de amortizare a investitiilor ce urmeaza sa fie realizate de catre concesionar.” Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala, prin simplul acord de vointa al partilor.

Pentru solutionarea eventualelor litigii, partile pot stipula in contract clauza compromisorie.

Concedentul poate modifica unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz.

7. Drepturile si obligatiile partilor contractului de concesiune

A. Drepturile si obligatiile concedentului

Stabilirea,urmarirea si incasarea pretului tabilit; prin pret se realizeaza venitul garantat al colectivitatii locale, astfel incat el constituie element de fond al contractului de concesiune, asupra caruia nu se comporta negociere. Distingem intre pretul concesiunii si redeventa, ultima constituind un venit suplimentar pentru autoritatile administratiei publice.

Concedentul are obligatia de a plati concesionarului o indemnizatie in cazurile in care intervine o situatie de forta majora si concesionarul trebuie repus in situatia anterioara incheierii contractului.

Dreptul concedentului de a controla modul cum concesionarul isi indeplineste obligatiile contractuale este constituit sub forma unei clause contractuale si decurge nu din calitatea concedentului de parte contractuala, asa cum s-a discutat in jurisprudenta , cat din cea de protector al interesului general, de gestionar al bunurilor si serviciilor colectivitatii locale.

Concedentul poate modifica unilateral clauzele contractuale ori de cate ori este periclitat inteesul general; concedentul poate modifica unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz. In cazul in care modificarea unilaterala a contractului ii aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul sa primeasca in mod prompt o despagubire adecvata si eficienta. In caz de dezacord intre concedent si concesionar cu privire la suma despagubirii, aceasta va fi stabilita de catre instanta judecatoreasca competenta. Acest dezacord nu poate, in nici un caz, sa permita concesionarului sa se sustraga obligatiilor sale contractuale.

De asemenea , concedentul are obligatia sa-l dezdauneze pe concesionar in cazul in care volumul cheltuielilor efectuate depaseste volumul veniturilor realizate, desi legea stabileste ca , prin natura ei, concesiunea presupune un risc asumat, concesionarul actionand pe riscul si pe raspunderea sa.

Drepturile si obligatiile concesionarului

Sunt identificate doua categorii de drepturi ale concesionarului, si anume, drepturi aferente gestionarii serviciului si drepturi de natura pecuniara.

In prima categorie intra dreptul concesionarului de a exploata un ansamblu de mijloace materiale si juridice, care-i sunt necesare exploatarii serviciului. Este vorba de bunuri ale domeniului public sau privat care-I sunt repartizate, sau de privilegii exorbiante de drept comun : concesionarul beneficiaza cel mai adesea de un monopol de drept, pe care regulile comunitare il repun acum in discutie, administratia angajandu-se sa nu trateze cu un alt concurrent si chiar sa nu favorizeze indirect concurenta.

In cea de-a doua categorie de drepturi , cele pecuniare retinem cateva aspecte esentiale.

Relatiile contractuale dintre concedent si concesionar se bazeaza pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalitati intre avantajele care ii sunt acordate concesionarului si sarcinile care ii sunt impuse. Comun tuturor contractelor administrative, acest principiu joaca un rol esential in cazul concesiunii deoarece durata contractului este foarte mare. In consecinta, concesionarul nu va fi obligat sa suporte cresterea sarcinilor legate de executia obligatiilor sale, in cazul in care aceasta crestere rezulta in urma:

a) unei actiuni sau unei masuri dispuse de o autoritate publica;

b) unui caz de forta majora sau unui caz fortuit.

Concesionarul dispune, in principiu,de un monopol in exploatarea serviciului public concesionat. Concedentul nu poate concesiona acelasi serviciu public la doi concedenti.

Concesionarul are dreptul de a incasa tarife de la utilizatorii serviciului public pe care il gestioneaza, tarife care sunt controlate de catre concedent. Tendinta actuala a concedentilor este in sensul diminuarii acestui control al tarifelor, in scopul de a spori sentimental de responsabilitate a gestiunii in randul concesionarilor.

Obligatiile concesionarului se circumscriu asigurarii functionarii serviciului public, cu respectarea regulilor din contractul de concesiune si din caietul de sarcini.Concesionarul trebuie sa asigure continuitatea serviciului, numai forta majora putand exonera pe concesionar. Obligatia de continuitate priveste si pe salariatii operatorului serviciului public, acestia sunt supusi dreptului comun al muncii, cu exceptia dreptului la greva, cand se supun acelorasi limitari ca si agentii publici, dupa regulile stabilite de legiuitor.

Concesionarul va respecta egalitatea beneficiarilor in fata serviciului , chiar daca acesta este acum prestat sub gestiune comerciala. Egalitatea are in vedere calitatea prestatiei pentru niveluri tarifare egale.

Acesta are obligatia de a se adapta modicarilor de regim juridic impuse de catre cedent. Cedentul poate face aceste modificari de regim juridic in scopul adaptarii serviciilor publice la noile aspecte care privesc interesul general.

Chiar daca administratia nu mai gestioneaza direct serviciul public concesionat, responsabilitatea acesteia fata utilizatori si fata de opinia publica nu se stinge. De aceea, ea exercita controale stricte, atat tehnice , cat si financiare, asupra gestiunii serviciilor publice, iar concesionarul trebuie sa se supuna.

Concesionarul are obligatia de a executa personal serviciul public, neavand dreptul sa subconcesioneze, in tot sau in parte, serviciul public in cauza.

Exploatarea bunurilor sau serviciilor concesionate trebuie realizata in conditii de eficienta, pentru a le fi conservata , eventual sporita valoarea. Daca prin exploatare concesionarul produce din culpa sa ,prejudicii, el are obligatia de a despagubi administratia publica.

Prin caietul de sarcini concesionarul isi asuma obligatia de a efectua un volum de investitii, propune un program de retehnologizare etc.

In afara acestor obligatii, mai sunt stipulate si norme referitoare la protectia mediului, la incadrarea si concedierea personalului prestator, la paza bunurilor pe care le gestioneaza etc.

8. Incetarea contractului de concesiune

La incheierea contractului de concesiune partile vor conveni asupra cazurilor de incetare a contractului. In contract partile vor putea inscrie clauze specifice referitoare la rezilierea unilaterala sau rascumparare. Art. 35 prevede ca incetarea contractului de concesiune poate avea loc in urmatoarele situatii:

a) la expirarea duratei stabilite in contractul de concesiune;

b) in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina concedentului;

c) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin rezilierea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri in sarcina concesionarului;

d) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent, prin rezilierea unilaterala de catre concesionar, cu plata de despagubiri in sarcina concedentului;

e) la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri.

BIBLIOGRAFIE :

1..Legea nr. 219 / 1998, Publicata in Monitorul Oficial nr. 459 din 30 noiembrie 1998

2. A.P Parlagi, M.Costea, I.Plumb, R. Dobrescu – Serviciile publice, Editura Economica, 1996.

3. Tribuna Economica, nr. 15 / 2002

Dizolvarea societatii comerciale

Dizolvarea societatilor comerciale se produce de cele mai multe ori datorita dorintei asociatilor care fie au fixat un termen pentru existenta societatii, fie hotarasc ulterior in acest sens intelegand sa puna capat intrepriderii reprezentate de acea societate comerciala ori poate sa o fuzioneze sau divizeze.

In unele cazuri, totusi, dizolvarea nu este urmare a vointei asociatilor, ci urmare a unui eveniment exterior acesteia, sau chiar a neglijentei asociatilor, situatii in acre legea dispune dizolvarea societatii.

1.  Lichidarea ca urmare a declararii nulitatii societatii

Societatea comerciala poate fi declarata nula conform motivelor prevazute de art. 56 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.

a) lipseste actul constitutiv sau nu a fost incheiat in forma autentica, in situatiile prevazute de lege;

b) toti fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societatii;

c) obiectul de activitate al societatii este ilicit sau contrar ordinii publice;

d) lipseste incheierea judecatorului delegat de inmatriculare a societatii;

e) lipseste autorizarea legala administrativa de constituire a societatii;

f) actul constitutiv nu prevede denumirea societatii, obiectul sau de activitate, aporturile asociatilor sau capitalul social subscris;

g) s-au incalcat dispozitiile legale privind capitalul social minim, subscris si varsat;

h) nu s-a respectat numarul minim de asociati, prevazut de lege.

Desi nu este expres prevazut de lege se considera ca este vorba de o nulitate de ordine publica, deci o nulitate absoluta, orice persoana interesata putand sa o invoce in fata instantelor, inclusiv Oficiul Registrului Comertului.

Procedural, instanta, daca considera cererea de anulare intemeiata va dispune prin aceeasi hotarare dizolvarea societatii si va numi lichidatorul. Dupa ce se vor realiza de catre lichidator operatiunile necesare (plata obligatiilor societatii, impartirea catre asociati a activului eventual ramas, etc) societatea va fi radiata.

2.  Imposibilitatea realizarii obiectului societatii (art. 227 alin. 1 lit. b Legea 31/1990)

Din punct de vedere practic este unul dintre cele mai obscure dispozitii privind dizolvarea societatii. Trecand peste disputa asupra intelesului concret al imposibilitatii realizarii obiectului societatii legea nu spune nimic despre cine are dreptul sa constate aceasta imposibilitate, cand si in ce conditii. Doctrina (Stanciu D. Carpenaru, Catalin Predoiu, Sorin David, Gheorghe Piperea, Societatile comerciale, AllBeck, Bucuresti, 2001, p. 494) sustin teoria precum ca ar trebui ca asociatii insisi sa constate imposibilitatea realizarii obiectului de activitate. Practica fiind redusa sub acest aspect ne multumim sa semnalam doar situatia de dizolvare.

3. Falimentul societatii. Falimentul societatilor comerciale este reglementat special de legea 85/2006. Conditiile declararii falimentului si procedura respectiva este suficient de complexa pentru a merita in sine o carte.Este de retinut aici ca procedura falimentului se declanseaza in situatiile de insolventa (imposibilitatea societatii de a-si onora obligatiile). Procedura se declanseaza la cererea creditorilor dar si a debitorului. In cazul in care societatee este declarata in faliment procedura va conduce la lichidarea si radierea societatii comerciale.

4. Daca se constata ca, in urma unor pierderi, stabilite prin situatiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societatii, determinat ca diferenta intre totalul activelor si totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai putin de jumatate din valoarea capitalului social subscris, si societatea nu procedeaza la convocarea adunarii generale a asociatilor pentru a decide daca societatea va fi dizolvata sau va reduce capitalul social corespunzator pierderii. Acest motiv de dizolvare sanctiune este aplicabil doar pentru societatile pe actiuni si societati cu raspundere limitata. Orice persoana interesata are dreptul sa se adreseze instantei pentru a cere dizolvarea (poate fi si Oficiul registrului Comertului). Totusi legea nu prevede cum se va realiza din punct de vedere procedural aplicarea acestei sanctiuni. (art.228 alin.1 Lit.a)

5.Daca, in cazul societatilor comerciale pe actiuni, numarul de asociati scade sub 2 pe o perioada mai mare de 9 luni, iar aceasta situatie nu este rezolvata pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Orice persoana interesata (inclusiv Oficiul Registrului Comertului poate sesiza instanta din oficiu. Legea nu prevede cum se aplica aceasta dizolvare sanctiune din punct de vedere procedural. (art.228 alin.1 lit.b)

6. Societatile in nume colectiv sau cu raspundere limitata se dizolva prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociati, cand, datorita acestor cauze, numarul asociatilor s-a redus la unul singur . (art 229 din legea nr.31/1990). Asociatul ramas in societate are posibilitatea de a continua societatea sub forma societatii comerciale cu raspundere limitata cu asociat unic. Legea tace in ceea ce priveste conditiile concrete privind aplicarea acestei sanctiuni (cine constata dizolvarea si conform carei proceduri?).

7.   Dizolvarea sanctiune prevazuta de art. 237 din legea nr.31/1990.

Sub acest titlu sunt incluse mai multe situatii de dizolvare sanctiune care tin de neindeplinirea unor sarcini legale pe parcursul functionarii societatii sau impedimente care fac practice imposibila functionarea societatii. Acestea sunt cazuri ”clasice” de dizolvare a societatii si singurele pentru care Legea nr.31/1990 ofera reglementarea unei proceduri privind aplicare a sanctiunii dizolvarii.

Din acest motiv poate fi primita opinia ca acolo unde legea tace in privinta unor alte situatii de dizplvare sanctiune procedura de dizolvare si lichidare a societatii prevazute de art 237 poate fi aplicata.

Inregistrarea in registrul comertului si autorizarea functionarii – documentatie necesara

Pentru a putea sa-si desfasoare activitatea, societatea comerciala trebuie sa indeplineasca anumite formalitati, printre care se numara inregistrarea in registrul comertului, inregistrarea fiscala si autorizarea functionarii.

Documentele necesare

Pentru indeplinirea formalitatilor la Oficiul Registrului Comertului, trebuie depuse urmatoarele documente:
1. Cererea de inregistrare (original);

2. Dovada verificarii disponibilitatii si rezervarii firmei (original);

3. Daca este cazul, acordul pentru utilizarea denumirii, prevazut de art. 39 din Legea nr. 26/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (copie);

4. Actul constitutiv (original);

5. Dovezile privind sediul social/secundar (copie);

6. Daca este cazul, avizul privind schimbarea destinatiei imobilelor colective cu regim de locuinta, prevazut de Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip, original);

7. Dovezile privind efectuarea varsamintelor aporturilor subscrise de asociati la capitalul social (copii);

8. Actele privind proprietatea pentru aporturile in natura subscrise si varsate la constituire; in cazul in care printre acestea se afla si imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

9. Declaratiile date pe propria raspundere, dupa caz, de catre fondatori/administratori/cenzori sau persoane fizice reprezentante ale persoanei juridice numita administrator sau cenzor, din care sa rezulte ca indeplinesc conditiile legale pentru detinerea acestor calitati (original);

10. Specimenele de semnatura ale reprezentantilor societatii (original);

11. Certificatele de cazier fiscal pentru asociatii sau reprezentantii legali ai societatii comerciale, care au domiciliul/ resedinta/sediul in Romania sau pentru persoanele fizice sau juridice straine, care au aceasta calitate si sunt inregistrate fiscal in Romania sau, dupa caz, declaratia autentica pe propria raspundere a persoanei fizice cetatean strain in nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice straine care nu este inregistrata fiscal in Romania din care sa rezulte ca nu are datorii fiscale (original sau copie certificata si, dupa caz, traducerea realizata de un traducator autorizat a carui semnatura sa fie legalizata de un notar public);

12. Declaratia-tip pe propria raspundere semnata de asociati sau de administratori din care sa rezulte, dupa caz, ca: – persoana juridica nu desfasoara, la sediul social sau la sediile secundare, activitatile declarate, o perioada de maximum 3 ani (model 1 – original); – persoana juridica indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii pentru activitatile precizate in declaratia-tip (model 2 – original).

13. Daca este cazul: – actele de inregistrare ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor persoane juridice (original sau copie certificata si, dupa caz, traducerea realizata de un traducator autorizat a carui semnatura sa fie legalizata de un notar public); – hotararea organului statutar al fondatorilor persoane juridice privind participarea la constituirea societatii (original sau copie certificata si, dupa caz, traducerea realizata de un traducator autorizat a carui semnatura sa fie legalizata de un notar public); – mandatul pentru persoana abilitata sa semneze actul constitutiv in numele si pe seama fondatorului persoana juridica (original sau copie certificata si, dupa caz, traducerea realizata de un traducator autorizat a carui semnatura sa fie legalizata de un notar public); – avizele prealabile prevazute de legile speciale (copie); – imputernicire speciala sau avocatiala pentru persoanele desemnate sa indeplineasca formalitatile legale (original).

14. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
- taxa judiciara de timbru, in original;
- timbre judiciare;
- taxele de registru;
- tariful de publicare in Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

In cazul unei societati comerciale cu raspundere limitata, forma autentica a actului constitutiv este obligatorie doar daca printre bunurile subscrise ca aport in natura la capitalul social se afla un teren. In celelalte cazuri, este suficienta darea de data certa, acordata in conditiile legii, de catre notarul public sau de catre serviciul de asistenta din cadrul ORC, atestarea de catre avocat in conditiile Legii nr. 51/1995 sau incheierea actului sub semnatura privata.

Dovezile privind sediul social / secundar se pot face, dupa caz, cu:
- contract de vanzare-cumparare, intabulat;
- contract de schimb, intabulat;
- contract de inchiriere;
- contract de subinchiriere;
- contract de concesiune, intabulat;
- contract de leasing imobiliar;
- contract de comodat, in original, in forma autentica sau sub semnatura privata, insotit de actul doveditor al proprietarului, intabulat;
- contract de donatie, in forma autentica, intabulat;
- contract de uz;
- contract de uzufruct;
- extras de carte funciara, in termen de valabilitate la depunere – pentru oricare din actele prevazute ca dovada de sediu (inclusiv in cazul aportului la capitalul social la constituirea societatii, pe numele asociatului care aporteaza);
- certificat de rol fiscal/rol agricol, in termen de valabilitate;
- certificat de mostenitor;
- act notarial de iesire din indiviziune sau de delimitare a proprietatii, intabulat*;
- hotarare judecatoreasca definitiva privind proprietatea (intabulata*) sau folosinta/uzufructul;
- hotarare judecatoreasca definitiva de iesire din indiviziune, intabulata*
- proces verbal de receptie a constructiei, intabulat*;
- act de adjudecare a imobilului vandut in cadrul executarii silite;
- contract de asistenta juridica privind stabilirea sediului social la sediul profesional al avocatului conform art. 3 alin. (1) lit. h) si i) din Legea nr. 51/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.

Dovezile privind efectuarea varsamintelor aporturilor la capitalul social se pot face, dupa caz:
- pentru aporturile in numerar prin foaie de varsamant, ordin de plata sau chitanta CEC;
- pentru aporturile in natura subscrise la capitalul social: titlul de proprietate (facturi, titluri de proprietate asupra bunurilor imobile, inclusiv certificatul de sarcini al acestor bunuri); daca este cazul, si raportul de evaluare a bunurilor intocmit de persoanele autorizate in conditiile legii. Raportul de evaluare este obligatoriu in cazul SRL cu asociat unic.

Declaratiile date pe propria raspundere de catre persoanele care, potrivit legii, au aceasta obligatie, pot fi facute in forma autentica de notarul public, in forma atestata de avocat in conditiile Legii nr. 51/1995, modificata, sau cu darea de data certa prin serviciile de asistenta din cadrul ORC.

Specimenele de semnatura ale reprezentantilor societatii se depun la oficiul registrului comertului odata cu cererea de inregistrare, daca au fost numiti prin actul constitutiv si pot fi date in forma autentica la notarul public, in fata judecatorului delegat, a directorului ORC sau a inlocuitorului acestuia care va certifica semnatura.

Avantajele si dezavantajele societatilor cu raspundere limitata

AVANTAJE:

-asociatii raspund numai in limita aportului adus la capitalul social al societatii:

-controlul activitatii poate fi realizat chiar de catre asociati,cu exceptia cazului cind trebuie desemnat cel putin un cenzor(daca nr. asociatilor este mai mare de 15)

-asociatul se poate retrage din societate in conditiile actului constitutiv si cf. Legii nr. 31/1990 republicata

-pentru finantarea si dezvoltarea societatii,societatea cu raspundere limitata poate apela la noi aporturi de capital de la o persoana din afara societatii,care este interesata ca astfel sa se asocieze;in consecinta ,capitalul social se va majora,iar terta persoana va primi calitatea de asociat;

DEZAVANTAJE:

-cesiunea partilor sociale se face numai in concordanta cu dispozitiile legale si potrivit dispozitiilor statuare sau ale actului constitutiv unic;fata de celelalte persoane,cesiunea partilor sociale se face numai daca exista consimtamintul asociatilor care reprezinta cel putin 3/4 din capitalul social,in actul constitutiv fiind posibil de stipulat chiar clauze mai drastice pentru cesiune(ex:aprobarea acesteia cu unanimitate de voturi);

-aportul la capitalul social poate sa constea fie numai in numerar,fie in natura si numerar.In SRL aportul in creante sau in industrie(in munca) este interzis.Potrivit art. 15 din Legea 31/1990,republicata,aporturile in numerar sint obligatorii la constituirea oricarui tip de societate.Din redactarea textului de lege mai sus mentionat reiese ca aporturile in numerar trebuie sa existe numai la constituirea societatii.In schimb,in cazul majorarii capitalului social pot exista numai aporturi in natura.Indiferent de situatie insa,aportul in natura trebuie sa se predea in momentul constituirii societatii;

-relatiile dintre asociati au la baza increderea reciproca ce exista intre acestia,aspect ce apropie mai mult,din acest punct de vedere,societatile cu raspundere limitata de societatile de persoane,dar totodata restringe sfera de miscare a asociatilor,in special in ceea ce priveste luarea deciziilor;

Statutul juridic al sucursalei. Constituire

Sucursala, desi este o institutie juridica importranta pentru organizarea eficienta a societatilor comerciale, in special cele mari, continua sa dea nastere unor confuzii.

 

Temeiul juridc al infiintarii sucursalelor este Legea nr.31/1990 republicata si modificata:

„ Art. 43. – (1) Sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se inregistreaza, inainte de inceperea activitatii lor, in registrul comertului din judetul in care vor functiona.
(2) Daca sucursala este deschisa intr-o localitate din acelasi judet sau in aceeasi localitate cu societatea, ea se va inregistra in acelasi registru al comertului, insa distinct, ca inregistrare separata.”

Foarte pe scurt sucursala poate fi descrisa ca fiind:

- dezmembramant fara personalitate juridica al unei societati comerciale, fiind integrata organic societatii fondatoare,
- dependenta economic si juridic de societatea fondatoare,
- dispune de atribute de identificare precum sediu statornic, permanent diferit de cel al socuietatii fondatoare,
- exercita o functie de reprezentare, in limitele imputrernicirioilor primite, in raporturile societatii cu tertii. (Stanciu D. Carpenaru, Catalin Predoiu, Sorin David, Gheorghe Piperea, Siocietatile Comerciale, All. Beck, Bucuresti, 2001, p.1

Infiintarea unei sucursale presupune existenta unei societati comerciale in cadrul careia se infiinteaza.

Sucursala se infiinteaza printr-o hotarare a organelor de conducere ale societatii comerciale. Trebuie retinut ca, in cazul unei societati pe actiuni, daca actele constitutive nu prevad altfel, sucursalele se infiinteaza numai prin hotararea Adunarii generale a actionarilor. Sucursalele se pot infiinta si odata cu infiintarea societatii comerciale, in acest caz infiintarea lor fiind inclusa in actele constitutive ale societatii fondatoare.

Sucursalele se inmatriculeaza in Registrul Comertului de la sediul sucursalei. Chiar daca sediul sucursalei se afla in raza de competenta a aceluiasi registrul al comertului ca si sediul societatii fondatoare, inregistrarea sucursalei se va face separat de societatea fondatoare.

Formalitatile privind inmatricularea sunt similare celor pentru constituirea unei societati comerciale.

Cererea de inregistrare la registrul comertului (este aceeasi cerere precum cea folosita pentru inmatricularea societatilor comerciale) trebui insotita de actul de constituire, dovezile de detinere a spatiului care va servi ca sediu sucursalei, declaratiile persoanelor imputernicite sa reprezinte sucursala privind capacitatea lor de a detine aceasta insarcinare, specimenul de semnatura, declaratii privind conformitatea cu regulile de autorizare de catre autoritatile publice.

Oficiul Registrului Comertului va elibera un certificat de inmatriculare similar cu cel pentru societatile comerciale.

Oficiul Registrului Comertului unde s-a inregistrat sucursala va comunica din oficiu la registrul comertului de sediu al societatii fondatoare datele despre infiintarea sucursalei. Lipsa mentiunilor de la registrul de sediu al societatii comerciale fondatoare cu privire la o sucursala nu ii pot fi imputate, iar dovada inregistrarii sucursalei la registrul comertului de la sediul sucursalei este suficient pentru a dovedi constituirea acesteia.

Cateva observatii sunt necesare.

Actul constitutiv al sucursalei trebuie sa cuprinda mentiuni minime cu privire la sediu si persoanele care o reprezinta, denumirea sucursalei, obiectul de activitate al sucursalei. Un act constituiv al unei societati comerciale poate servi ca model pentru redactarea unui act constitutiv pentru o sucursala.
Totusi nu trebui ignorate particularitatie
1. Evident nu poate fi vorba de o adunare generala a asociatilor. Aceasta functioneaza doar in cadrul societatii fondatoare.
2. Administratorii sunt numiti in cazul sucursalei reprezentanti sau persoane imputernicite. Persoanele numite ca si persoane imputernicite este bine sa fie persoane care pot efectiv sa exercite acest mandat in locul unde sucursala a fost infiintata, altfel, in mare masura, scopul infiintarii unei sucursale este compromis, fiind interesati ca sucursala sa reprezinte efectiv interesele societatii fondatoare in localitatea in care a fost infiintata.
3. Obiectul de activitate al sucursalei poate reprezenta in totalitate sau partial obiectul de activitate al societatii fondatoare, dar nu poate diferi de acesta.
4. Denumirea sucursalei este denumirea societatii fondatoare urmata de atributul Sucursala si localitate in care are sediul.
5. In actul constitutiv al sucursalei nu trebuie uitat sa se arate ceea ce tine de esenta sucursalei si anume puterile de reprezentare pe care le are in raport cu societatea fondatoare, fie ele exprimate in cel mai general mod, fie limitate la anumite operatiuni, in functie de interesele pentru care a fost constituita sucursala. Este o eroare comuna sa fie omise precizarea puterilor de reprezentare ale sucursalei, fapt care genereaza ulterior dificultati in activitatea sucursalei, mai ales prin retinerile tertilor de a contracta prin intermediul acesteia.