Mai multe drepturi in contractele cu bancile si agentiile imobiliare, pentru consumatori



Prin Ordonanta de urgenta nr. 174/2008 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor, Guvernul a adus o serie de noi reglementari in privinta contractelor incheiate de banci si agentii imobiliare, cu clientii acestora.

OUG nr. 174/2008 a fost publicata joi, 27 noiembrie, in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 795. Actul normativ va intra in vigoare in 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial.

Comisioane fixe si proiect de contract, in cazul creditelor

OUG nr. 174/2008 prevede ca, in faza precontractuala, la solicitarea unei oferte de credit, bancile vor fi obligate prezinte un grafic de rambursare sau orice alt document care sa mentioneze costurile totale ce vor fi suportate de consumator si un exemplar al proiectului contractului de credit.

Mai mult, in contractul de credit vor fi mentionate dobanzile, precum si toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordarii si derularii contractului.

Actul normativ mai stabileste ca bancile nu vor putea majora comisioanele si, totodata, nu vor putea introduce altele noi, pe perioada derularii contractului de credit, fara a prejudicia, insa, prevederile privind modificarea dobanzii.

In contract se va mentiona tipul de dobanda, variabila si/sau fixa, iar daca dobanda este fixa numai pentru o anumita perioada, aceasta va fi precizata cu exactitate.

In cazul contractelor de credit cu dobanda variabila, formula dupa care se calculeaza variatia dobanzii va trebui indicata in mod expres in contract, cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii, atat in sensul majorarii, cat si in cel al reducerii acesteia.

Mai mult, bancile nu vor putea sa modifice clauzele contractuale fara incheierea unui act aditional, acceptat de client. Aceasta prevedere va da clientului dreptul la rezilierea contractului, in cazul in care nu este de acord cu modificarile propuse de banca.

Nerespectarea acestor prevederi va fi sanctionata de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), cu amenzi cuprinse intre 5.000 si 50.000 lei.

Obligatii stricte, pentru agentiile imobiliare

Potrivit OUG nr. 174/2008, agentii imobiliari vor avea obligatia de a prezenta consumatorilor, inca din faza precontractuala, in scris, corect, complet si precis, informatii referitoare la:
a) preturile practicate in piata pentru tipul de imobil ce urmeaza a face obiectul intermedierii imobiliare, conform informatiilor existente in baza de date a agentiei imobiliare;
b) deficiente si alte inconveniente cunoscute de agentia imobiliara sau pe care in mod rezonabil putea sa le cunoasca, incluzand surse de zgomot, umezeala, poluare, miros, pericol de inundatii sau surpari, organizarea in apropiere a unor manifestari populare periodice, istoricul terenului sau al cladirii, posibile dezavantaje ale vecinatatilor;
c) nivelul comisionului practicat de agentia imobiliara;
d) situatia juridica a imobilului;
e) nivelul estimativ al costurilor ce urmeaza sa fie suportate de consumator, pentru obtinerea documentelor si intocmirea actelor necesare incheierii contractului.

De asemenea, agentiile imobiliare nu vor mai avea voie sa perceapa penalitati pentru neefectuarea tranzactiei, din culpa consumatorului, in cuantum mai mare decat valoarea comisionului pe care acesta il datora agentiei in cazul efectuarii tranzactiei.

Nerespectarea acestor prevederi va fi sanctionata de ANPC cu amenzi cuprinse intre 3.000 si 30.000 lei.

_________

The URI to TrackBack this entry is: https://avocata.wordpress.com/2008/11/28/mai-multe-drepturi-in-contractele-cu-bancile-si-agentiile-imobiliare-pentru-consumatori/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: